Westworld sezonul 2: metoda controversată prin care vei scăpa de spoilere

de: George Stanciu
10 04. 2018

Westworld seoznul 2 se apropie de debut, iar lupta cu spoilerele ar putea lua o turnură cel puțin interesantă de data aceasta.

Sunt unul dintre cei care urăsc cu ardoare spoilerele, mai ales când le primesc în legătură cu seriale la care mă uit sau pe care vreau să le văd în viitorul apropiat. În discuții, am obiceiul de a clarifica episodul la care se află fiecare, ca să nu avem surprize și supărări. Altora nu le pasă la fel de mult de treaba asta, dar mă bucur că respectă, cât de cât, ideea de a nu strica un serial.

Westworld sezonul 2 e destul de aproape de lansare, având în vedere că va avea debutul pe 22 aprilie, iar până atunci putem să ne bucurăm în continuare de trailere și să facem speculații pe marginea lor.

În ceea ce privește spolierele, s-ar putea să nu mai fie nevoie să ne ferim de ele. Conform creatorilor serialului, Lisa Joy și Jonathan Nolan, am putea primi scenariul de-a gata, ca să nu ne mai batem capul cu toate micile elemente din serial, pe care încercăm să le punem cap la cap.

Anunțul a fost făcut de Nolan într-o sesiune Ask Me Anything pe reddit, unde acesta a promis că va oferi conținutul cerut în cazul în care comentariul pe care l-a postat ajunge la peste 1.000 de voturi. La momentul scrierii știrii, acesta avea 2.965 de puncte, așa că Nolan va trebui să livreze.

Să primești toate informațiile mură în gură ar putea fi o idee bună în cazul unor elemente complexe din scenariu, pe care e dificil să le remarci din prima. Pe de altă parte, însă, Westworld sezonul 2 e un serial extrem de anticipat, iar această metodă de spoilere i-ar putea îndepărta pe unii fani ai serialului care nu vor să se izoleze de restul lumii ca să vadă liniștiți noile episoade.